Ador diminețile. Iubesc să mă scol devreme , la orele 5-6 , vara și să admir răsăritul. Iubesc mirosul de prospețime și senzația de răcoare care, deseori, mă face să-mi aduc un cardigan, să mă așez jos și să simt briza de vară și o ușoară încălzire în timp ce soarele apare dupa cîimpiile care sunt atît de evidente de la balconul nostru. Îmi place să beau apă cu lămîie și să privesc cum cîntă și zbor păsările prin curte și-și trezesc rudele cu trilul unic.Iubesc sa simt ușorul vint prin părul mototolit , de dimineață si sa respir aerul proaspăt . Privind pe fereastră să vad trasa goală, fără mașini, carburanți, motociclete.
         
             Liniște. Însă liniștea adeseori, este sparta de sunetul dur al trenului  "Chișinău-Moscova", care în grabă mare pleacă spre gara republicană a capitalei. Iubesc sa închid ochii ,să ascult sunetul trenului, sunetul copilăriei, și să mă afund în acea copilărie cînd deveneam cea mai entuziasmată puștoaică că va călători cu trenul. Să-mi amintsc senzațiile de o ușoară clătinare în timp ce priveam atentă, prin ferestruica cabinei, la tot pe lîngă ce treceam, toți copacii, pădurile , într-o viteza  atît de rapidă, pe atunci, să simt din nou acel sunet specific doar acelor trenuri, de acum devenite la prag de  "retro", și să resimt acea euforie pe care o simțeam fiind copilăș de doar cîțiva anișori.

              Iubesc să să mă afund în liniștea naturii, deja urbanizate, păsări, foșnetul frunzelor și primul om care, rătăcit , se grăbește la muncă. Iubesc diminețile de vară, trezindu-mă să realizez că e o nouă zi, o nouă șansă la viață!