Mi-e frică

by - ianuarie 29, 2017






Mi-e frică... Mi-e frică să nu fiu ceea ce au devenit toți cei mai mari ca mine... Mi-e frică să nu le repet destinele, pentru că , atunci, de ce îl mai am pe al meu? Mi-e frică să nu fiu respinsă de cineva care , în opinia mea, e important...  

Incipitul vieții mele dictează aceeași potecă pe care călcăm cu toții, precum om fi un generic învechit, dar păstrat cu atâta sfințenie în inimile noastre, că deja pare imposibil de înlocuit cu ceva mai demn. Mi-e frică că, îndată ce voi păstra calea deja bine batută de zeci de generații, voi fi același punct negru printre miile , zecile de mii de semincioare de mac care stau acolo , pe raftul de sus, al oricărui magazin alimentar. Nu vreau să fiu o copie a eului general al omenirii...

 Mi-e frică că într-o zi mă voi trezi cu gândul că nimic nu e posibil de schimbat, conștientizând, de fapt, că totul e în mâinile mele departe de gura societății, atunci de ce sa-mi mai fie frică? ... Pentru că... pentru că zilnic urmăresc oameni, le observ caracterele, speranțele, tendințele... dar totuși fiecare renunță la visul său în favoarea unor circumstanțe care sunt atât de nevaloroase pentru realizare, încât nu conștientizez un singur lucru : de ce să renunți? 

Creștem, ne dezvoltăm, în fiecare zi învățam necesarul și viceversa, atunci de ce nu putem pur și simplu să realizăm că anume tentațiile, acele goluri majore pe care ni le proiectăm adânc în suflet sunt cele ce ne identifică, de facto, ca identități în acest univers... Mi-e frică să nu fiu ca ei.... după universitate familie, copii, serviciu să mă omor pur psihologic pe mine însămi, pentru că voi intra în rutina a 98% a întregii lumi mature . Chiar dacă nu accept conceptul de *sacrificare personală* , acum ne sacrificăm pe noi înșine ... 

Mi-e frică că într-o zi voi face parte din acest inel etern,  iar eu... nu vrau o poveste ca a fiecăruia...

You May Also Like

0 comentarii

I N S T A G R A M